BISACODIL – Prospect

Ce este Bisacodil Arena şi pentru ce se utilizează

Bisacodil Arena este un laxativ cu acţiune locală, care produce stimularea mişcărilor peristaltice ale intestinului şi diminuarea consistenţei fecalelor.

Bisacodil Arena se utilizează:
− la pacienţii cu constipaţie.
− pentru pregătirea investigaţiilor medicale, înainte şi după operaţii şi afecţiuni care necesită defecaţie/facilitarea evacuării materiilor fecale.

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Bisacodil Arena

Nu utilizaţi Bisacodil Arena
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la bisacodil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
− dacă suferiţi de ileus (oprire temporară a mişcărilor peristaltice ale intestinului) sau obstrucţie intestinală;
− dacă suferiţi de abdomen acut chirurgical, incluzând apendicită, boli inflamatorii intestinale acute;
− dacă corpul dumneavoastră a pierdut multe lichide;
− dacă aveţi dureri abdominale severe asociate cu greaţă şi vărsături, care pot fi semne ale unei afecţiuni severe.

Atenţionări şi precauţii
Bisacodil Arena trebuie utilizat numai în tratamentul de scurtă durată al constipaţiei.

Dacă dumneavoastră vă este necesară administrarea zilnică de laxative sau pe perioade îndelungate, atunci trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră pentru a investiga cauza constipaţiei, deoarece  administrarea excesivă perioade îndelungate poate produce un dezechilibru hidroelectrolitic şi valori scăzute ale potasiului din sânge (hipokaliemie).

Au fost raportate ameţeli şi/sau sincope la pacienţi trataţi cu Bisacodil Arena. Aceste evenimente pot fi corelate cu constipaţia şi nu neapărat administrării de Bisacodil Arena.

Dacă utilizaţi timp îndelungat Bisacodil Arena puteţi avea:
− o anumită afecţiune numită boala laxativelor precum şi anumite dezechilibre cum sunt pierderi de apă şi electroliţi, inclusiv de potasiu şi/sau vitamine;
− dependenţă (cu necesitatea administrării repetate a laxativului, a creşterii dozelor şi constipaţie severă în cazul întreruperii tratamentului).

Nu trebuie administrat Bisacodil Arena la copii cu vârsta sub 10 ani fără recomandarea medicului.

Bisacodil Arena împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
− antiacide: luaţi antiacide la cel puţin o jumătate de oră după administrarea Bisacodil Arena.
− medicamente împotriva tulburărilor de ritm cardiac cum ar fi: amiodaronă, bretiliu, disopiramidă, sotalol, chinidinice;
− astemizol, bepridil, eritromicină i.v., halofantrină, pentamidină, sultopridă, terfenadină, vincamină;
− glicozide tonicardiace: pierderile de potasiu pot creşte sensibilitatea la anumite medicamente utilizate pentru stimularea funcţiei cardiace;
− diuretice, glucocorticoizi şi mineralocorticoizi: Bisacodil Arena poate creşte pierderile de potasiu.

Bisacodil Arena împreună cu alimente şi băuturi
Drajeurile au un înveliş special şi din această cauză nu trebuie administrate împreună cu medicamente care reduc aciditatea tractului gastro-intestinal superior, cum sunt antiacidele sau cu inhibitori ai pompei de protoni.

Acestea trebuie administrate la un interval de cel puţin o jumătate de oră după administrarea Bisacodil Arena.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Similar celorlalte medicamente, Bisacodil Arena trebuie administrat în timpul sarcinii sau alăptării numai la recomandarea medicului.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu s-au efectuat studii privind efectele Bisacodil Arena asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Bisacodil Arena conține lactoză și zahăr. . Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament.

Bisacodil Arena conține ulei de ricin. Poate provoca jenă gastrică şi diaree.

Cum să utilizaţi Bisacodil Arena

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spusmedicul dumneavoastră sau farmacistul.

Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Constipaţie funcţională
Adulţi şi copii cu vârsta peste 10 ani: 1-2 drajeuri gastrorezistente Bisacodil Arena 5 mg pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani: 1 drajeu gastrorezistent Bisacodil Arena 5 mg pe zi.

Luaţi drajeurile gastrorezistente seara, pentru ca mişcarea peristaltică intestinală/evacuarea să se producă în dimineaţa următoare. Drajeurile trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate adecvată de lichid (dar nu lapte, vezi „ Bisacodil Arena împreună cu alimente şi băuturi”).

Similar altor laxative, Bisacodil Arena nu trebuie luat zilnic mai mult de 5 zile la rând. Dacă aveţi nevoie de laxative în fiecare zi sau dacă aveţi crampe (dureri abdominale) care nu dispar, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Drajeurile gastrorezistente nu trebuie administrate împreună cu produse care reduc aciditatea tractului gastro-intestinal superior, cum sunt laptele, antiacidele sau inhibitori ai pompei de protoni, pentru a nu dizolva prematur învelişul enteric. Acestea trebuie administrate la un interval de cel puţin o jumătate de oră după administrarea Bisacodil Arena.

Pentru pregătirea procedurilor diagnostice şi preoperator
Pentru administrarea Bisacodil Arena în vederea pregătirii pacientului pentru proceduri diagnostice, în tratamentul pre-sau postoperator şi în afecţiuni care necesită facilitarea evacuării colonului, Bisacodil Arena trebuie administrat sub supraveghere medicală.

Pentru evacuarea completă a colonului, doza de Bisacodil Arena recomandată la adulţi este de 2 până la 4 drajeuri, administrate seara de dinaintea examinării, înainte de culcare, urmată de un laxativ cu acţiune imediată (de exemplu un supozitor), în dimineaţa următoare.

Pentru copii cu vârsta de 4 ani şi peste, se recomandă 1 drajeu gastrorezistent Bisacodil Arena 5 mg seara şi un laxativ de uz pediatric cu acţiune imediată (de exemplu un supozitor) în dimineaţa următoare.

Dacă utilizaţi mai mult Bisacodil Arena decât trebuie
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Bisacodil Arena, informaţi-l pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.

Dacă luaţi doze mari, pot să apară scaune lichide (diaree), crampe abdominale şi pierderi de potasiu şi de alţi electroliţi.

Similar altor laxative, supradozajul cronic cu Bisacodil Arena, poate produce diaree cronică, dureri abdominale, hipokaliemie, hiperaldosteronism secundar şi calculi renali. Afectarea tubilor renali, alcaloză metabolică şi slăbiciune musculară, secundară hipokaliemiei au fost, de asemenea, descrise asociate abuzului cronic de laxative.

Dacă uitaţi să utilizaţi Bisacodil Arena
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o cât de repede vă amintiţi, dar nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă luaţi doze mari, se pot produce scaune lichide (diaree), crampe abdominale şi pierderi de potasiu şi de alţi electroliţi.

Dacă încetaţi să utilizaţi Bisacodil Arena
Bisacodil Arena trebuie luat numai la nevoie şi trebuie întrerupt după ameliorare.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:

Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile

Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: disconfort abdominal, crampe abdominale, dureri abdominale, diaree, greaţă;

Mai puţin frecvente: vărsături;

Cu frecvență necunoscută: inflamaţia intestinului.

Tulburări ale sistemului imunitar
Cu frecvenţă necunoscută: tumefierea/umflarea pielii şi a mucoasei, care poate produce probleme/dificultăţi în respiraţie (edem angioneurotic), reacţii de hipersensibilitate, reacţii anafilactice.

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează Bisacodil Arena

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Bisacodil Arena
− Substanţa activă este bisacodilul. Un drajeu gastrorezistent conţine bisacodil 5 mg.
− Celelalte componente sunt: nucleu: lactoză monohidrat, amidon de porumb, povidonă K30, talc, stearat de magneziu; strat de drajefiere: acetoftalat de celuloză, povidonă K30, propilenglicol, polisorbat 80, ulei de ricin, zahăr, talc, dioxid de titan (E 171), ceară carnauba (albă).

Cum arată Bisacodil Arena şi conţinutul ambalajului
Bisacodil Arena se prezintă sub formă de drajeuri gastrorezistente rotunde, biconvexe, de culoare albă, cu suprafaţa netedă, lucioasă.

Ambalaj
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 drajeuri gastrorezistente.
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 drajeuri gastrorezistente.
Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 drajeuri gastrorezistente.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricantul

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă
ARENA GROUP S.A.
Str. Ştefan Mihăileanu, nr. 31, Sector 2, Bucureşti, cod 024022
România

Fabricant
ARENA GROUP S.A.
B-dul Dunării nr. 54, Voluntari, Jud. Ilfov, cod 077910
România

Lasă un comentariu